Tudor Vianu

Tudor Vianu

de Mihail Sadoveanu



Sadoveanu a notat cu multa precizie limba poporului, mai cu seama pe aceea a moldovenilor sai, si, in aceasta privinta, numele lui poate fi alaturat de acel al marelui inaintas, Ion Creanga. Totusi, spre deosebire de Creanga si, mai cu seama, in epoca lui mai noua, ceea ce il preocupa, din punct de vedere lingvistic, nu este redarea realistica a vorbirii curente, ci stilizarea ei, inaltarea ei artistica la un nivel care-i da nu stiu ce timbru grav si sarbatiresc, deopotriva cu un text al liturghiilor. Cine strabate seria povestirilor pe care le debiteaza diversele personagii din Hanu-Ancutei intelege numaidecat ca vorbirea nu este imprumutata mijloacelor limbajului curent, ci unui mod al expresiei elaborat intr-o veche cultura, in care formele curteniei si simtul nuantelor este atat de dezvoltat, incat imprumutandu-le oamenilor sai scriitorul ii inalta intr-un plan cu mult deasupra realitatii. In Creanga de aur, 1933, scriitorul ne spune ca episcopul Platon, dorind sa nu-l jigneasca si sa nu-l instraineze pe fratele Kesarion, "crezu ca foarte potrivit este sa-i spui o vorba inflorita si dulce". Vorba inflorita si dulce, onctuozitatea savanta, este a multora din personagiile acestei epoce.




(Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani, Bucuresti, Editura Contemporana, 1941)




Tudor Vianu


Aceasta pagina a fost accesata de 1038 ori.