Eugen Lovinescu - Samanatorismul si poporanismul moldovean - Mihail Sadoveanu

Eugen Lovinescu - Samanatorismul si poporanismul moldovean - Mihail Sadoveanu

de Mihail Sadoveanu



Flori ale unor lecturi proaspete de haiduci nationali si ale unei exaltari ce au tradus lecturi si traditiile orale in acte si, apoi, in plasmuiri proprii, Povestirile (1904), opera de debut a lui Mihail Sadoveanu (n. 1990), sunt mai aproape de epica populara (Razbunarea lui Nour, Ivanciu Leul, Cosma Racoare). Conceptie simplista si energica, privita cu o forta elementara, dragostea rupe echilibrul sufletesc: natura participa activ in dezlantuirea pasiunilor omenesti; eroii sunt razboinici oteliti, haiduci sentimentali, tigani poetiic si amorosi (Cantecul de dragoste), pribegi enigmatici. Desi in volumele urmatoare (Crasma lui Mos Precu, 1905; Dureri inabusite, 1904 etc. etc.) subiectele nu mai purced din atmosfera epocii populare, ci din mijlocul unei lumi reale si dintr-un conflict de forte materiale, nu putem totusi conchide la o evolutie de la romantism la realism, intrucat, mai pe urma, subiectele s-au invalmasit si, in definitiv, luate din fantezia populara sau din realitate, se incadreaza intr-o formula unica, pe care am putea-o de e acum numi materialism liric.
"Realitatea", spre care s-a indreptat povestitorul, dupa prima lui reculegere din epica populara, e scoasa, intr-advear, dintr-o lume de instincte si dintr-un joc de forte materiale; dragostea privita in latura ei fizica, si, natural, adultera, pe de o parte, iar pe de alta, betia, dezorganizarea sufleteasca, bataia si omorul, consecintele firesti ale acestor postulate. Particularitatea acestei literaturi nu sta chiar in exces, ci in planul pur fizic si senzational, fara substrat psihologic, in care se desavarsesc descarcarile pasionale. Risipita in primele sale povestiri, betia a fost concentrata apoi in doua din lucrari: betia pura, arta pentru arta, in Crasma lui Mos Precu (1905) si betia eroica in Soimii (1904). Conceputa ca o forta fatala sau numai ca o forta normala intr-un joc mai variat de sentimente, iubirea e privita numai in senzualismul ei si e zugravita numai in aspectul ei fizic. Neindoioasa si aplicabila, fara exceptie, intregii literaturi a povestitorului moldovean, constatarea se incadreaza in insasi personalitatea lui, dupa cum toate conflictele materiale se rezolva in bataie sau amor, conflictele sufletesti se rezolva in posesiune. Temperamentul sanguin al scriitorului, ca si lumea frusta, in care se petrece actiunea nuvelelor sale, nu-i ingaduiau, dealtfel, decat o astfel de iubire fara complicatii sentimentale si fara conflicte psihologice. Circuitul pasional e scurt si, din lipsa preparatiei psihologice, ne explicam abundenta acelor posesiuni rurale, probvocate de o intalnire, fara alte pregatiril; tot din aceasta lipsa, ne explicam si preferinta fata de aventurile amoroase ale tanarului boier cu vreo fata de taran, de pandar sau de morar, si aoi descrierea dramei iesita dintr-o imperechere atat de nepotrivita oricarei dezvoltari psihologice, dar proprie scenelor senzuale. Tratata de atatea ori, tema a fost reluata cu o amploare de roman in Venea o moara pe Siret (1925), prin zugravirea pasiunii boierului Alexandru Filoti Buciumanul pentru Anuta, fata morarului Chirila.
Una din caracteristicile esentiale scriitorului e poetizarea materiei, adica intr-un "materialism liric" ce onsta in invaluirea exaltarii fortelor primare in sentimentul definitiv al piericiunii universale, de unde prezenta duiosiei. Nota comuna intregii literaturi moldovenesti, duiosia este, cu deosebire, elementul caracteristic al literaturii lui M. Sadoveanu, al carei "specific" nu trebuie cautat in materialul uman folosit, nici in cadrul naturii, ci in atitudinea contemplativa de regret si in lipsa de reactiune. Peste elementele materiale ale operei sale, peste senzualismul brutal si sanguin al multora din povestiri, scriitorul a aruncat valul de poezie al duiosiei, reusind, atsfel, sa spiritualizeze materia, indepartand-o intr-o lume stravezie de umbre poetice. M. Sadoveanu este un mare poet liric in proza,
Ca mai toti poetii, el e paseist, cantaret al trecutului, nu numai in sensul dezvoltarii unor subiecte istorice, ci in sens temperamental; cele mai multe nuvele ale lui nu zugravesc un fapt prezent, ci unul mai de mult, trecut prin amintire. Graficul lor se poate reduce la schema unor reveniri pe locuri de mult umblate, de care se leaga amintirea unei intamplari de dragoste, pe care povestitorul ne-o evoca acum in perspectiva timpului; totul se estompeaza , astfel, in fluiditatea poetica a departarii si se mistuie in duiosia ireversibilului lururilor omenesti, de la primele povestiri (Moarta, Zana lacului) pana la admirabilul Han al Ancutei (1928), ori mult mai putin reusitul roman Demon al tineretii (1928). Aplicat la trecutul indepartat, istoric, e singura latura in care paseismul liric s-a putut transforma in calitate epica. E drept ca in Soimii (1904), Vremuri de bejenie (1907), Neamul Soimarestilor (1915), primele sale romane istorice, chefurile necurmate si patosul eroic, nu pot suplini insuficienta creatiei; dar in opera de maturitate, evocatia istorica din Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929), (cu neuitatul abate Paul de Marenne), Fratii Jderi 91934), Izvorul alb (1935) (din epoca lui Stefan cel Mare), se ridica la o adevarata creatie epica, invaluita, fireste, intr-un lirism legitim. Prin reconstituirea istorica a actiunii legendare a Mioritei din Baltagul (Victoria Lipan isi razbuna sotul ucis, ciobanul Nechifor Lipan), evocatia merge si mai departe, in mit; in aceasta suprapunere a realitatii pe mit este poate punctul cel mai indepartat al artei lui M. Sadoveanu, in care fuziunea liricului cu epicul se face mai desavarsit.
In romanele cu substanta scoasa din actualitate, lipsa de psihologie, ca si calitatea lirica, dauneaza. Dupa primul roman din tinertee, Floarea ofilita (1905), in care banalitatea vietii de protinerete, Floarea ofilita (1905), in care banalitatea vietii de provincie este agravata prin lipsa de relief a tratarii, solicitat de insasi miscarea din care facea parte, scriitorul s-a incarcat in romanul de de probleme sociale si mai ales cu problema inadaptarii, tratata chiar in una din lucrarile inceputului sau, Insemnarile lui Neculai Manea (1907).
Un inadaptat onest este si Eudoxiu Barbat din Oameni din luna (1924), cu adaosul influentei lui Anatole France in maniera tratarii. Dezbatuta de Filimon in Ciocoii vechi si noi, de Duiliu Zamfirescu in Tanase Scatiu, de Sandu-Aldea in Doua neamuri, si de multi alti scriiotir, devenita oarecum obligatorie, problema descompunerii si substituirii boierimii prin clasa ciocoilor sau a evreilor s-a impus si lui M. Sadoveanu - ca o a doua tema sociala - in Venea o moara pe Siret 91925), in care vechii teme samantoriste a dragostei unei fete de taran cu boierul i s-a adaugat si tema macinarii lui Alexandru Filoti Buciumanul si a ridicarii pe ruinile lui a avarului arendas Ciornei, din descendenta lui Tanase Scatiu.
Nu putem sa nu amintim si de rolul covarsitor pe care-l are natura in opera povestitorului moldovean, rol ce ne improspateaza apologul lui Emerson; ca sa-si ciopleasca grinda, lemnarul n-o aseaza deasupra capului, ci si-o fixeaza sub picioare, pe pamant, asa ca cioplirea nu e numai rezultatul muncii lui musculare, ci si al gravitatii universale si al pamantului intreg. La fel, rezonanta operei opovestitorului este crescuta prin convergenta intregii naturi; la nici unul din povestitoruii nostri legatura dintre natura si om si conditionarea lor reciproca nu ajunge la o profunzime atat de intima (Tara de dincolo de negura, 1926). Mihail Sadoveanu e poate cel mai mare poet al naturii romanesti; in literatura sa gasim cele mai fluide transcrieri ale peisagiului de ses al nordului Moldovei.

  1. Mihail Sadoveanu, Povestiri, 1904;
  2. Mihail Sadoveanu, Soimii, roman, 1904;
  3. Mihail Sadoveanu, Dureri inabusite, 1904;
  4. Mihail Sadoveanu, Povestiri din razboi, 1905;
  5. Mihail Sadoveanu, Amintirile caprarului Gheorghita, 1906;
  6. Mihail Sadoveanu, Mormantul unui copil, 1906;
  7. Mihail Sadoveanu, Vremuri de bejenie, roman, 1907;
  8. Mihail Sadoveanu, La noi in Viisoara, scrisori catre un prieten, 1907;
  9. Mihail Sadoveanu, Insemnarile lui Neculai Manea, 1907;
  10. Mihail Sadoveanu, Apa mortilor, roman, 1911;
  11. Mihail Sadoveanu, Un instigator, 1912;
  12. Mihail Sadoveanu, Bordeenii, 1912;
  13. Mihail Sadoveanu, Privelisti dobrogene, 1914;
  14. Mihail Sadoveanu, Neamul Soimarestilor, roman, 1915;
  15. Mihail Sadoveanu, Strada Lapusneanu, cronica din 1917;
  16. Mihail Sadoveanu, Cocostarcul albastru, 1921;
  17. Mihail Sadoveanu, Ti-aduci aminte, 1923;
  18. Mihail Sadoveanu, Oameni din luna, roman, 1924;
  19. Mihail Sadoveanu, Venea o moara pe Siret, 1925;
  20. Mihail Sadoveanu, Dumbrava minunata, 1926;
  21. Mihail Sadoveanu, Tara de dincolo de negura, povestiri de vanatoare, 1926;
  22. Mihail Sadoveanu, Hanul Ancutei, 1928;
  23. Mihail Sadoveanu, Demonul tineretii, roman, 1928;
  24. Mihail Sadoveanu, Zodia cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929);
  25. Mihail Sadoveanu, Baltagul, 1934;
  26. Mihail Sadoveanu, Nunta Domnitei Ruxandra;, 1934
  27. Mihail Sadoveanu, Uvar, 1934;
  28. Mihail Sadoveanu, Locul unde nu s-a intamplat nimic, 1934;
  29. Mihail Sadoveanu, Creanga de aur, 1934;
  30. Mihail Sadoveanu, Fratii Jderi, 1934;
  31. Mihail Sadoveanu, Izvorul alb, 1935;
  32. Mihail Sadoveanu,Cazul Eugenitei Costea, 1936.







Eugen Lovinescu - Samanatorismul si poporanismul moldovean - Mihail Sadoveanu


Aceasta pagina a fost accesata de 1543 ori.